Quilotoa - Ecuador

Din Quito am luat autocar prin una din cele mai spectaculoase (si periculoase) zone pe care le-am vazut, si anume spre Quilotoa Loop. O laguna creata in craterul unui vulcan la 4200m altitudine. Satul in care ne-am cazat Chuichilan, reprezinta rampa de lansare spre vulcan, si are 3 hosteluri, un internet, si o piata cu 3 tarabe.

In dimineata urmatoare la prima ora, eram in jeep-ul care ne ducea pana la marginea vulcanului. Acolo trebuia sa ne plimbam un pic pe crater si eventual sa luam un alt jeep inapoi. Ce am facut noi in schimb, incurajati si de o turista americanca care a fost cu noi, a fost total diferit de planul initial. Am mers o ora pe crater, dupa care ni s-a parut o idee buna sa coboram pana jos la apa. Pe la jumatatea caborarii ne-am dat seama ca ne-am inhamat la ceva mai mult decat ne asteptam, dar nu mai puteam da inpoi acum. Urcatul ne-a luat aproape o ora, si credeti-ma, nu-i usor la nivelul marii, dar la 4000m... Odata ajunsi din nou sus, am mancat si cu forte refacute, am hotarat ca avem timp sa ajungem pe jos pana in sat, dat fiind ca ceasul  arata ora pranzului, iar traseul ni se spusese ca dureaza 4-5 ore.

Niste...doamne amenajand cararea pe versantul craterului, adica mai exact dadeau cu sapa la "decat" 4000m altitudine in conditiile in care noi credeam ca nu mai reusim sa ajungem pe creasta.

Ca sa nu o mai lungesc, de aici a inceput aventura adevarata. De cealalta parte a craterului, pe versant era o ceata densa, si nu vedeai mai mult de 10-20 m in fata, in nici un caz nu vedeai punctele de reper pe care ni le aratasera gazdele in sat. Cam asa...

 La un moment dat ne-am dat seama ca ne-am pierdut si ca aveam mai putin de 3 ore pana se intuneca. Norocul a facut sa dam peste o casa care chiar era  locuita (erau mai multe pe drum, dar parasite), si am reusit sa “tocmim” un pusti de 7 ani sa ne duca pana la un sat intermediar de unde speram sa luam o masina. Dupa un drum care am crezut ca nu se mai termina, si dupa ce picioarele mele au fost la milimetri de a ceda la modul concret, am ajuns in satul cu pricina, numai ca aici, am aflat ca singura cale de ajunge la noi in sat, era tot pe jos traversand o vale. Si uite asa, putin dupa ora 6, dupa 9 ore de mers continuu, mai exact de urcat pe munte, am reusit sa ajungem acasa, incheind astfel cea mai solicitanta zi din punct de vedere fizic din viata mea. Dar bucuria de a innopta in pat si nu pe munte era mult mai mare…..