DMZ - Vietnam

Azi am avut parte de cea mai autentica ora de istorie, in sensul ca in loc aratator pe harta, am fost la fata locului, mergand efectiv prin locurile in care au avut loc evenimentele.

Mai intai, cu riscul de a plictisi, am sa trec un pic prin istoria evenimentelor, nu de alta dar nu vreau ca informatiile primite de la ghid sa se piarda in zadar.

Un tratat semnat la Geneva in 1954 facea ca Vietnamul sa fie impartit in 2, nord si sud, nordul fiind communist. Evident, la scurt timp, au inceput disesnsiunile intre cele 2 parti, iar SUA, a considerat ca trebuie sa apere sudul de invazia comunistilor si sa promoveze capitalismul, si s-a aruncat cu tot ce a avut in lupta. Din pacate pentru ei, nu stiau ce avea sa ii astepte. In primul rand o indarjire deosebita din partea vietnamezilor, atat a celor din nord ai caror inamici directi erau, cat si a celor din sud, care nu prea acceptau ca niste straini sa intervina in treburile lor interne si sa ia decizii pentru ei. In al doilea rand, tata si cu mama comunismului, URSS, nu putea sta cu mana in san, asa ca au pus si ei umarul cu ce au putut, niste tancuri, niste arme, niste informatii, din astea…

Dupa aproape 20 de ani de razboi, in 1975, NVA (north vietnameze army), reuseste sa cucerreasca Saigonul, si odata cu el, sa controleze intreg Vietnamul. Americanii plecau invinsi de acesti oameni pe care ii admiram azidimineata din autobus, cu scuterele, mastile si conurile lor de paie pe cap.

Granita dintre nord si sud a constituit-o raul Ben Hai, iar 5 km de o parte si de alta a lui, a fost considerata no men’s land, sau DMZ (demilitarized zone), evident, zona in care s-au dat cele mai sangeroase lupte. Turul de 12 ore te duce pe la cele mai importante baze americane, raul propriuzis si podurile peste el, Ho Chi Min Trails, o retea impresionanta de drumuri care a constituit sursa principala de aprovizionare a insurgentilor comunisti infiltrati in sud. Fara Ho Chi Min Trails, spunea ghidul care a trait pe viu razboiul, comunistii nu ar fi reusit niciodata sa castige razboiul.

Dar, cu siguranta punctual culminant al turului il reprezinta Vin Coh tunnels, o retea de 1500m de tunelori sapate pe 3 niveluri, 12, 15 si 23m sub pamant, sufficient de mari cat sa mergi cocosat prin ele, in care au trait timp de 6 ani, in jur de 500 de oameni. 'Camere' de nu mai mult de 2 m patrati, si nalte de 1 m, adaposteau cate o familie. Peste tot erau cratere, mai mari sau mai mici in functie de cat de mare era bomba.

7 tone de bombe pe cap de locuitor au cazut in aceasta zona, si 300.000 de MIA adica missing in action. Ghidul facea glume cu noi, cica sa stam langa autobuz sa nu devenim, MIV, missing in visit. 

Pe drum, numai plantatii de arbori de cauciuc, piper, dar in primul rand cafea. Care cafea... am mai mentionat cum e, are o aroma cum nu am mai gasit decat in Italia numai ca nu e atat de scurta si tare. Pentru indulcit folosesc un fel de lapte condensat cu o consistenta ca mierea, care cred ca e tot secretul.  Se bea fie fierbinte fie cu gheata, si costa 2 Ron , ca astia au banii ca ai nostri, cu milioane.

Ho Chi Min City sau pe scurt Saigon - Veitnam

In Saigon, nu am prea avut mare lucru de vazut in afara de tunelurile Cu Chi, care spre deosebire de cele din nord, au fost construite in scop militar, nu civil, erau atat de inguste incat nu puteai merge decat pe burta sau cel mult mersul piticului. Eu am avut febra 2 zile dupa 100 m prin tunnel. Peste tot cratere lasate de bombe, transee, gropi si capcane camuflate. Dar, de departe cea mai spectaculoasa experienta a fost poligonul de tragere, unde am indraznit sa trag cu un M60 si M16,  chair si Dana s-a bagat la M16. Fara cuvinte, si nu cred ca e doar parerea mea, ca unul care nu a facut armata.

In oras, chiar langa piata centrala, pe colt, am dat de un restaurant unde s-a oprit Clinton in 2000 sa manance o supa, si evident pe peretii ponositi erau poze de la memorabila intalnire. Supa recunosc, nu a fost cine stie ce, dar localul……

Si doua mostre de circulatie in Saigon:

Mui Ne - Vietnam

Ca o schimbare semnificativa de peisaj fata de Dalat, Mui Ne ne-a intampinat cu 34 grade si un aspect classic de statiune la mare, cu iz European, dar intr-un decor exotic.

Aici probabil am fi stat o saptamana daca nu am fi avut billet spre Saigon, asa ca ne-am multumit cu 2 zile de soare, fructe de mare pastrate vii in acvarii, dune de nisip, o replica in miniatura a Saharei, si Fairy Stream, un fel de canion, mic dar foarte spectaculos, format din nisipuri rosii si carsturi.

La piata:

Din nou minunata cafea, de data asta la punga:

Sau la halba...

Sursa pestelui proaspat si fructelor de mare:

Intamplator am nimerit intr-un restaurant, unde un grup de rusi (care rusi practic detin intreaga statiune) si care "serveau" un sarpe. Ca aperitiv, dupa ce i-au scos inima si au pus-o pe farfurie de a continuat sa pulseze cateva minute bune, sangele scurs l-au impartit tovaraseste in paharele in care deja astepta vodca. Sper sa se inteleaga ceva din filmulete, ca era cam intuneric:

      

Dalat - Vietnam

Dalat e foarte diferit de restul Vietnamului, fiind situat la 1500m altitudine, inconjurat de dealuri cu plantatii de cafea, si sere de capsuni si flori. Francezii au construit orasul ca un refugiu de arsita din restul tarii, aici fiind un fel de primavara continua. Din nou am inchiriat motor, si am colindat pe la Chicken Village. Nimic deosebit de restul satelor in Vietnam, doar ca avea o statuie imensa reprezentand o gaina, Palatal Regal de vara, cateva cascade, o pagoda. Ce m-a frapat la satele din jurul Dalatului, a fost ca toate casele, in special cele mai noi, aveau din constructie un fel de mini-biserica incorporata, ce continea neaparat o statuie reprezentandu-l pe Isus sau pe Fecioara Maria, unele chiar in marime naturala. Mi s-a parut super practic, adica de ce sa se mai duca la biserica cand si-o pot construi in casa. Un lucru e clar, oamenii pe aici iau religia destul de in serios, oricare ar fi ea, nu o minimalizeaza si reduc la grad de superstitie asa cum se intampla destul de des pe la noi.

 

Si doua benzinarii:

Vedere din camera de hotel:

Dar cel mai reprezentativ pentru Dalat este Crazy House, un fel de Gaudi combinat cu Alice in Tara Minunilor, o casa cu forme ciudate, care avea si camere pe diferite teme pentru inchiriat, Din pacate inca se mai construia, dar era aproape gata. Ca hotel, nu stiu cati clienti o sa aiba  (mie unul mi s-a parut cam ciudat), dar de vizitatori nu cred ca o sa duca lipsa.

Si evident, primua destinatie intr-un oras nou, piata:

Si cateva delicatese locale:

Minunata cafea vietnameza, de data asta la punga, cu gheata:

Inca un mire....saracu'...

Si ca sa inchei fulminant....: