Bolivia - Pampas

In pampas insa, alta poveste. Am mers cu un jeep 4 ore pe un drum namolit si plin de cratere, dupa care ne-a luat o barca inca ceva ore pe bratele lui Beni River pana am ajuns la camping. Pe drum insa am vazut aproape toate animalele de prin zona, capibara, aligatori si caimani, delfini, un grup de cateva zeci de maimute mici galbene, asta sa nu mai vorbim de pasari.

Cand in sfarsit am ajuns, ne astepta linistit Pedro.

Nu stiu daca cea mai interesanta intamplare, dar cu siguranta cea mai povestita din tot trip-ul este cea care il priveste pe Pedro. Faza s-a petrecut in felul urmator: noi cei 6 ocupanti ai barcutei, proaspat preluati de la jeep cu bagaje cu tot, dimpreuna cu ghidul, ajungem intr-un final la camping dupa ce in prealabil, cum spuneam si mai sus, vazusem pe drum tot felul de animalute, mai ales aligatori si caimani, cei din urma aratand destul de fioros. In aceste conditii, al nostru trage barca la mal, chiar sub nasul unui aligator destul de bine hranit, ce statea absolut nemiscat, chiar cu un picior in aer.Si cand zic nemiscat, sa se inteleaga ca mort. Nici pleopele nu le misca. Noi toti din barca, incepem sa ne dam coate si sa criticam agentia careia ii apartinea camp-ul, ca nu au gasit alta modalitatea de a intampina si impresiona turistii decat punand un crocodil impaiat pe mal. Pacat de animal, ziceam noi, si destul de nepotrivit avand in vedere ca ne aflam intr-un mediu suta la suta natural. Plus, gandeam noi, orice ghid cat de cat cu toate tiglele pe casa, ne-ar fi avertizat in vreun fel daca aligatorul ar fi fost real, si nu ne-ar fi pus sa debarcam si sa dam bagajele jos pe sistemul din mana in mana, chiar sub nasul impasibil al crocodilului. Mergem cu bagajele la cabanutele alocate si, cum eu eram nerabdator sa inspectez noua locatie, ies primul, cu aparatul in mana si ma opresc direct pe mal, langa acelasi neclintit aligator. Si cum ma rodea rau curiozitatea, nu stau prea mult pe ganduri si ma aplec frumos sa-i pipai coada sa vad cu ce e impaiat si cum e la atingere. Cum il ating, amicul reactioneaza brusc, intorcand gura deschisa spre mine. Eu cu o viteza demna de Usain Bolt, alerg disperat spre cabane si anunt pe toata lumea ca aligatorul e viu si nu impaiat. Evident ca nu m-a crezut nimeni si au zis ca am chef de glume. Ghidul a iesit si el sa vada ce e cu atata galagie si, dupa ce i-am povestit ce si cum, abia stapanindu-si rasul, imi zice:
aaa, don't be afraid, this is Pedro, our pet. He is quite old, deaf and blind, therefor, harmless. 
Abia atunci am realizat de ce saracul nu a reactionat decat atunci cand l-am atins....

Mai jos este momentul cand toata lumea a aflat ca nu era vorba de o gluma, fetele tipau, iar Pedro probail speriat la maxim, incerca sa gaseasca ceva adapost.

Nici n-am descarcat bine ca un cuplu de maimute urlatoare s-au gasit sa-si dezbata problemele familiale tocmai in copacul din camp-ul nostru. A doua zi au aparut si niste capuccino monkeys, dar alea nu aveau nimic de dezbatut, doar se scarpinau cu nerusinare peste tot pe unde la manca si un fel de batlan care nu s-a miscat de pe barca noastra pana am plecat.

Vanatoarea de anaconda s-a soldat intr-un final cu succes, asta si cu ajutorul unor muncitori care ne-au strigat de pe mal, exaltati ca au vazut ceva lucind langa un copac. Fascinant cum isi schimba petele negre culoarea in indigo in functie de cum pica soarele pe ele. Oricum o raritate sa vedem anaconda in sezonul ploios, si in general de altfel.

Nu acelasi noroc l-am avut cu pirania, care erau de vreo saptamana plecati intr-un lac cu apa mai curata, fara aluviuni aduse de ploi. Pacat, chiar vroiam sa le vad dintisorii….

A doua seara, cei 3 ghizi de la agentia noastra, ne-au adunat pe toti la un Mirador, un ponton de unde sa vedem apusul. Am avut parte si de program artistic din partea lor, au pus-o de niste cantari la chitara si zdranganele, asta in timp ce 3 delfini au gasit ca toata adunatura si galagia e interesanta si s-au hotarat sa ramana cu noi pana am plecat.

Despre tantari nu vreau sa spun decat ca mai multi si mai feroce nu cred ca exista pe planeta si nu au nici o legatura cu aia de oras. Au fost in stare sa intepe prin 2 bluze plus crema speciala cu DEET 50%.

Una peste alta, saptamana petrecuta in salbaticie, a fost de departe cea mai deosebita experietnta din America de Sud.

Ajunsi din nou in la Paz pe la pranz, ne-am oprit direct la terminalul de bus si ne-am luat ultimele 2 bilete spre Uyuni, calatorie ce s-a dovedit cea mai nefericita de pana acum, una ca fiind ultimele bilete disponibile, scaunele pe ultimul rand nu se rabatau, si apoi ca nu stiu cum, dar apa s-a infiltrat pe langa geam si a inundat rucsacul pe care il tineam la picioare.  Asta sa nu mai mentionez inatrzierea de vreo 6 ore, ce a facut ca durata totala a calatoriei sa ajunga la 18 ore. Bine asta nu mai e vina lor, drumul fiind aproape impracticabil pe portiuni bune.
...daca Bolivia ar avea drumuri ca Chile de exemplu……