Bolivia - Jungla

Din Puno, am trecut granita (destul de lejer) in Bolivia, si fara sa ne mai oprim in Copacabana, echivalentul bolivian al lui Puno, am ajuns direct in La Paz.

La Paz, in afara de ce stie toata lumea de la orele de geografie, nu mi s-a parut nimic deosebit, sau poate nu am avut suficient timp sa-l exploram. In prima seara am iesit pana la agentia de langa hotel si ne-am cumparat tururile pentru jungla si pampas, impreuna cu biletele de avion, iar a doua zi dimineata eram in avion spre Rurrenabaque, locul de plecare spre jungla si pampas.

Avionul avea 18 locuri si arata asa:

La un zoom se pot observa suruburile cu care e prins, mai degraba ""desprins" motorul -:))

Aeroportul in Rurre consta intr-un camp care pana acum 2 ani era acoperit cu iarba, acum il traverseaza o pista noua, asfaltata.

Aterizarea:

Take off:

Oraselul in sine are maxim 10 intersectii si vreo 15mii de locuitori dintre care 90% isi castiga existenta din turism, zeci de mii de turisti vizitand anual asezarea, si nu are alt rol in afara de a trimite turistii in jungla, desi pana la boom-ul turistic, localnicii se ocupau cu vanzarea diverselor substante si leacuri extrase din cele aproape 5000 de specii de plante.

O atractie aparte o reprezinta povestea supravietuirii miraculoase a unui backpacker israelian Yossi Ghinsberg pe numele lui. Prin '80, la 22 de ani, impreuna cu 3 prieteni a pornit in exlorarea padurii tropicale, dar dupa o inlantuire de evenimente nefericite, s-a izolat de ceilalti si a durat trei saptamani pana sa fie salvat. A supravietuit tuturor pericolelor junglei, serpi veninosi, furnici, atacului unui jaguar sau inecului dupa ce pluta in care se afla a cazut intr-o cascada, mancand doar fructe si ouale diverselor pasari. Cand a fost salvat era doar piele si os si delira. Acum, la 30 de ani distanta, are o agentie in Rurre si organizeaza tururi in jungla, a publicat o carte despre experienta traita, iar documentarul despre supravieturirea lui a fost difuzat pe tot globul.

Din excursia in jungla, cea mai palpitanta si plina de adrenalina parte a fost sa ajungem acolo. 4 ore cu o barca luuunga si un motor de 45 cai, in amontele raului Beni ce normal era un fir de apa abia navigabil, acum insa fiind in plin sezon ploios, era pe alocuri mai mare decat Dunarea si curgea mai repede ca un rau de munte. Abia atunci am inteles de ce era nevoie de 45 de cai.

Indemanarea barcagiului este esentiala, iar al nostru a reusit sa ne tina la distanta de stanci si sa evite capcanele din apa, sute de crengi si copaci, unii chiar intregi ce veneau cu viteza din toate partile. Cand in sfarsit am ajuns la campingul nostru, apa era atat de mare incat a trebuit sa ocolim si sa acostam undeva de urgenta. 

Dupa o trecere prin apa pana la brau, cu bagajele deasupra capului, eram in camping. 

La plecare insa, ca urmare a ploilor abundente ca doar deh, eram in rainforest, apa care initial fusese pana la brau, acum ne depasea, iar ghizii au trebuit sa taie un copac si sa improvizeze un podet de arata asa:

Sistemul in jungla e in felul urmator: fiecare agentie are un fel de lodge, un camping propriu, destul de departate unul de altul, toate oferind aproximativ aceleasi conditii si facilitati. Cabane din lemn (daca le pot numi asa), jumatate din pereti fiind plasa de tantari, o bucatarie cu sala de mese si doua dusuri, toate imprastiate printre copaci. Nu exista curent nici macar la generator. Daca nu te tine bateria la aparat foto, nasol.




Ploua infernal, si noi ne .... uitam....

In jungla nu prea vezi animale, cel putin nu in sezonul ploios. Am reusit sa vedem si mai important, sa auzim porci mistreti care, cand se deplaseaza in turma prin padure, zici ca trece autobuzul.

In rest jungla e pentru feeling, pentru pasari si sunetele exprem de ciudate pe care le scot si pentru a fi in mijlocul unui paduri tropicale autentice, doar 5 oameni si ghidul care croia cararea cu maceta. 

Cel mai intens sentiment a fost cand am iesit in jungla pe la miezul noptii si la un moment dat am stins toti lanternele. Liniste si bezna totala, nici macar cerul nu se vedea de copaci. Am stat asa vreo 10 minute ascultand zgomotele padurii, unde la fiecare fruct cazut din copac zici ca doi ochi sclipitori, cu colti si mancator de carne se apropie de tine. In sezonul uscat poti vedea jaguari si pume, iar la ce povestiri am auzit de la ghid, numai linistit nu stateai in bezna aia…

Titicaca, Puno - Peru

Ultimul oras in Peru, Puno, pe malul lacului Titicaca de unde am luat o excursie de o zi la insulele plutitoare Uros si insula naturala Taquile. Lacul are cam 50km latime si vreo 170 lungime, cu o adancime maxima de 270m, ca sa nu mai spun ca fiind la 3800m altitudine, este cel mai inalt lac navigabil din lume, asta apropos de orele de geografie din generala.

Insulele plutitoare au fost de departe cele mai interesante, fiecare constituind o comunitate, o familie, care traia de generatii pe lac. Insulele sunt construite dintr-un fel de stuf, reinoit periodic cu un strat nou, pe masura ce putrezeste cel din apa. In timp ce barca inainteaza printre ele, membrii familiei, imbracati traditional, stau pe mal si te invita sa acostezi la ei. Iti fac o demostratie cum se construieste si intretine insula, iti povestesc cate ceva despre cultura si traditiilor lor, iti si canta si danseaza, iar in schimb primesc un comision de la agentie si iti vand cate un suvenir. Asta e sursa lor de venit.

Insulele:

Ambarcatiunile:

Si localnicii:

Si asa aratau colibele in care locuiau: